Ne-am intersectat prima oară într-o dimineață însorită de iunie ´93. Avea pe-atunci 55 de ani împliniți, părul cărunt, câteva riduri adânci pe față și deținea titlul de cel mai bun antrenor de baschet din România „la copii”. Arbitrul Adrian Genoiu (ce o mai face?! pe unde o fi?! de mult timp vreau să dau de el fără succes) era cel care mă lua de mână și mă ducea la sala de baschet de la Dante Alighieri. L-am cunoscut pe domnul profesor și ce m-a frapat pe lângă postura uriașă era palma viitorului meu antrenor. Aproape că mă pierdusem în ea când am salutat, iar mingea devenea ca o portocală… M-a mângâiat pe creștetul capului, apoi mi-a arătat cum să driblez pe loc. Am stat vreo jumătate de oră, timp în care Adrian și dom´ profesor s-au plimbat în sală și au povestit.
Eram prea mic. Grupa pe care o pregătea (generația ’82 a lui Mișu Statie) era prea avansată, așa că am plecat acasă ușor desumflat, dar cu dorința în inimă de a practica baschetul cândva.
Ne-am reintersectat patru ani mai târziu (21 septembrie 1997), în aceeași sală. Proful înalt și cu părul cărunt, îmbrăcat în trening negru cu dungi oblice roșii, m-a primit la antrenament. M-a băgat din prima la joc și de-aici a pornit povestea fără întrerupere dintre mine, baschet și dom´ profesor.
Am scris mult despre fostul meu antrenor de-a lungul timpului din două motive: Mereu i-am considerat pe profesorii mei adevărați mentori care au contribuit la formarea mea. Doi la mână, antrenorul Horațiu Giorgiu este pentru mine cel mai longeviv profesor cu care am colaborat, este omul care mi-a protejat copilăria și care mi-a dăruit niște principii solide pentru tot restul vieții mele. De aceea cuvintele mele sunt prea mici pentru munca pe care acest antrenor a depus-o cu mine și cu generația mea. Pentru mine a fost o șansă extraordinară să lucrez cu cel mai mare antrenor de copii din România din perioada respectivă și cu antrenorul naționalei de juniori.
Au fost mii de momente superbe, victorii, meciuri, antrenamente epuizante, antrenamente suplimentare, discuții interminabile seara când îl conduceam pe dom´ profesor acasă. Era o plăcere să colaborăm! Chiar dacă la început să știți că n-am fost unul dintre preferații profului. Dar am învățat să mă autodepășesc, să muncesc mai mult, să întreb și să-mi doresc să fiu cel mai bun indiferent de domeniul în care activez. Cam asta a reușit în linii mari profesorul Horațiu Giorgiu.
Am stat departe de tentațiile vremurilor pentru că îmi doream să prind un loc într-o echipă de divizie. Munceam, alergam în fiecare dimineață de știam fiecare potecă din IOR-ul meu drag și seara la antrenament dădeam totul să fiu cel mai bun. Munceam enorm și asta cred că m-a ajutat mai târziu în viață.
Profesorul nostru era exigent cu noi și ne cerea mereu să fim modele pentru alții. Ne cerea să fim cinstiți, să învățăm bine, să ascultăm de ai noștri. Era ca un părinte în plus, dar nu cred că ne dădeam prea bine seama.
Anii au zburat, iar drumurile noastre au rămas la fel de unite. Mi-e greu să merg într-o sală de baschet și să nu zăresc minim 2-3 personaje care au interacționat cu domnul profesor. Mai zilele trecute eram la derby-ul dintre Steaua și Dinamo, iar ochiul fin al fotoreporterului Sabin Malisevschi avea să surprindă această fotografie de mai sus care înglobează două decenii de amintiri.
Poza aceasta înseamnă enorm pentru mine. Din prima secundă s-a transformat pentru mine într-una dintre cele mai dragi fotografii pe care le am și pe care o voi păstra cu mare grijă pentru tot restul vieții. Umăr la umăr cu fostul meu antrenor. SUPERB!
Ce mai trebuie să știți despre profesorul Horațiu Giorgiu.
- Are în palmares 7 titluri de campion ca jucător, toate cu Dinamo București, 170 de selecții în echipa națională, 16 titluri ca antrenor la nivel juvenil (5 la minibaschet, 3 la juniori III, 3 la juniori II, 5 la juniori I). A antrenat timp de 15 ani loturile naționale de cadeți și juniori ale Romaniei, perioada in care a colaborat cu Mihai Bolcu, Liviu Calin, Ion Adrian, Ioan Valerian si Octavian Serban.
- Este un mare fan al echipei Dinamo București și al echipei Real Madrid.
- A debutat în echipa națională împotriva Azerbaijanului și a marcat 17 puncte.
- A fost bun prieten cu marele jucător Radivoj Korac (n.a. în memoria acestui legendar jucător a existat la începutul anilor ´90 o Cupa Europeană denumită Cupa Korac) de la care a și învățat fenta celebră a acestuia (n.a. procedeu tehnic numit fenta Korac în perioada respectivă).
- Prin mâinile sale au trecut o mulțime de jucători de calibru printre care menționez câțiva: Gherasim Tzachis (fost jucător la Patras în Grecia), Titi Popa (ex Maccabi Tel Aviv și NCAA), Cornel Alecu, Uche Iheadindu și mulți alții.
- În prezent deține alături de fiul său, Călin, Școala de Baschet Horațiu Giurgiu.
====================================================================
Rânduri pentru antrenorul meu:
La mulțin ani, dom’ profesor! Vă mulțumesc mult pentru tot și pentru tot ce mi-ați dăruit. Timp, cunoștințe, atenție, înțelepciune, sfaturi, încurajări, dragoste, bucurie, pasiune, dorința de a fi cel mai bun, baschetul în stare pură. Dacă ar fi să dau timpul înapoi tot pe dumneavoastră v-aș alege ca antrenor, doar că probabil v-aș convinge, cu retorica de-acum, ca în vara lui ´93 să mă păstrați în lot. Și mai vreau să știți ceva. Unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat în viața sunteți dumneavoastră! Vă îmbrațisez cu dragoste și prețuire!
====================================================================
Un amplu interviu pe care l-am realizat în urmă cu 7 ani alături de Tibi Rist (și el fost elev al domnului profesor) pentru Federația Română de Baschet puteți citi aici.
Credite foto: Sabin Malisevschi
