Când te uiți la Ștefan Grasu parcă faci un salt în timp și îți dai seama că în România au fost de-a lungul timpului suficienți jucători talentați de baschet. Nu explozia incredibilă, nu schimbările bruște de direcție, nu cross-urile devastatoare sunt calitățile lui. Cu toate astea, Ștefan Grasu are ceva ce te duce cu gândul la Adrian Blidaru.
Amândoi jucătorii debutau cam la aceeași vârstă în Liga Națională. Dacă Blidaru mustea de talent și reușea în tricoul Brașovului să marcheze 28 de puncte împotriva lui Dinamo, chiar în Ștefan cel Mare, Ștefan Grasu s-a apucat să scrie istorie în tricoul alb-roșilor. După un singur sezon, Ștefan a făcut pasul către U BT Cluj-Napoca. Cu un fizic impresionant pentru cei 16 ani ai săi, Ștefan Grasu nu este doar o forță a naturii, ci posedă și o putere mentală imensă, reflectată de discursul matur, seriozitate și de un excelent control emoțional. De altfel, acest ultimul lucru trădează faptul că provine dintr-o familie de mari campioni.
Înainte de a-i “pasa” cuvântul lui „IL CAPITANO”, țin ca autor să fac o precizare. Acest interviu a fost realizat cu multe luni în urmă, dar din anumite motive redacționale vede lumina online-ului astăzi, într-o zi frumoasă de toamnă olandeză.
Ștefan, spune-ne puțin povestea ta.Când și cum de te-ai apucat de baschet?
M-am apucat de baschet la vârsta de nouă ani. Pe-atunci făceam și atletism, aruncarea discului și aruncarea greutății. M-am apucat de baschet ca să slăbesc, dar eram și destul de dezvoltat fizic.
Făceam antrenamente la Școala 49 și după antrenamentul nostru de atletism urma echipa de baschet Baller. M-au văzut, i-au întrebat pe ai mei ce vârstă am și m-au chemat la baschet. Mi-era ușor că aveam motricitatea de la atletism, de pe stadion. De fapt, eram și cel mai înalt din echipă. Rapid a început să-mi placă foarte mult acest sport pe care acum îl iubesc. Mă înțelegeam cu antrenorii, cu colegii, cu toată lumea.
Cine a fost primul tău antrenor?
Daniel Anica și Cristina Anica au fost primii mei antrenori la echipa CS Baller. Am lucrat mai mult cu Dan și deja după anul al doilea am început să fiu bun. A urmat o fuziune între Baller și CS Otopeni și am devenit o echipă foarte puternică. Am ieșit locul doi național la U14. Am fost convocat la echipa națională, într-o generație cu doi ani mai mare și am reușit să prind și lotul pentru europene. Atunci cred că am decis să fac performanță și să-mi pun tot sufletul în acest sport.
Dețin recordurile la fiecare categorie, dar sincer nu mai țin minte acum exact cifrele.
Provii dintr-o familie de sportivi. Când ai avut primul contact cu sportul?
Aveam doi ani când am ajuns prima oară pe stadion. Mergeam cu părinții mei la antrenamente. Pare incredibil, dar nu am fost mereu așa masiv. Până la 6-7 ani eram slăbuț, alergam, săream.
Mă uitam la mama mereu la antrenamente, era distractiv. Pe la șapte ani am început să mă îngraș și am început să arunc cu bila.
Cum de te-ai îngrășat?
În vara lui 2008 ai mei m-au lăsat la bunica paternă, la Fetești. Am stat acolo trei luni și mâncam enorm, dormeam. M-am îngrășat 10 kilograme într-o vară. Mama s-a speriat când m-a văzut. Mâncam multe dulciuri și asta a fost. Așa am căpătat forță să arunc discul, bilă și să devin cel mai bun. Am devenit triplu campion național la bilă și la disc, de la copii 1 la juniori 2. Am fost campion în fiecare an. Dețin recordurile la fiecare categorie, dar sincer nu mai țin minte acum exact cifrele.
Revenim la baschet. Care a fost parcursul?
În urmă cu doi ani am ajuns la Știința București. Știam că este o echipă tare, cu un staff bun și am văzut că făceau performanță. Alex Stoica (n.a. fost jucător la Știința București), un fost coleg de club, venise înainte la Știința. Noi eram foarte buni prieteni și îmi povestea tot ce se întâmplă acolo. Știam că se va face un proiect tare la Știința și atunci m-am transferat. Am progresat foarte mult aici pentru că am jucat la o categorie de vârstă mai mare și acest lucru se simte acum. Experiența contează enorm.
Cât de mult te ajută faptul că ai tăi sunt foști sportivi?
Mult, foarte mult. Știu exact ce să-mi ofere de la nutriție și până la refacere. Ei au trecut deja prin asta și știu care este drumul. Îmi ușurează din acest punct de vedere munca. De când am fost mic m-au educat în așa fel încât am fost profesionist în orice fac și asta m-a ajutat cel mai mult.
Că zici de profesionalism. Cum arată o zi din viața ta?
Mă trezesc la opt jumătate, la ora 9.30 am antrenament, apoi mă întorc acasă. Plec la liceu, studiez la Emil Racoviță, și după ore am un nou antrenament. De la ora șapte ajung acasă. În jur de ora 23 mă culc.
Cum te simți că la vârsta de 16 ani ai debutat în prima ligă din România la Dinamo Știința București?
Mă simt foarte bine! Este alt nivel și văd pe propria piele cum este baschetul de top în România. Aici evoluează cei mai buni jucători din această țară. Este fantastic că am debutat așa devreme. Vreau să muncesc în continuare. Știu ce vreau să fac. Vreau să ajung la cel mai înalt nivel posibil.
Unde îl vezi?
Vreau să fiu realist. Cred că pot ajunge în Euroligă. Dar nu mă văd un jucător care să frece banca. Mă văd un om de bază.
Ai vreo echipă preferată din Europa?
Da, Real Madrid. Mă uitam dinainte să debuteze Luka Doncic. Din Turcia îmi place Fenerbahce și mai urmăresc și Barcelona.
Îmi ziceai cu ceva timp în urmă că tu nu te simți de 16 ani. Dezvoltă puțin ideea aceasta.
Mereu discut cu tata. Despre orice. De la faptul că vreau să muncesc și vreau să ajung să îmi realizez obiectivele și până la probleme personale. Acest gând de a ajunge în Euroligă mă motivează. Deseori, prin munca pe care o depun, mă simt ca un jucător profesionist de baschet.
Discut cu el pentru că mereu îmi zice să mă autodepășesc. Deseori îmi spune: „Trebuie să ajungi în altă parte. Trebuie să muncești cât de mult poți. La vârsta aceasta acumulezi și devii mai bun.” Mental mă ajută să mă dezvolt foarte bine. Acum știu cine sunt și ce vreau!
„Nu este de ajuns să te antrenezi de două ori pe zi”
Lucrezi suplimentar?
Da, lucrez și acasă. Fac flotări, abdomene, stabilitate. Simt că mă schimb rapid. Toată lumea se antrenează de două ori pe zi. Trebuie să faci mai mult dacă vrei să ajungi la alt nivel. Și pentru asta ai nevoie să muncești de două ori mai mult.
Te scot din zona de confort, că oricum ești obișnuit. Povestește-mi despre prietenii tăi.
La liceu am vreo 3-4 prieteni, dar la baschet sunt mai mulți. Știam dinainte să mă apuc de sport că așa va fi. Este și normal că stai zi de zi cu ei și atunci se formează anumite legături. Eu l-am atras la baschet pe Marian Cochela. Fac o paranteză. În opinia mea, Marian este un jucător foarte bun. Și acum vreau să îi și transmit un mesaj: să muncească de trei ori mai mult pentru că poate, dar doar prin muncă. Am copilărit împreună, îl știu de 15 ani. Chiar poate și am încredere în el.
Mă întrebai de prieteni. Cei de la baschet sunt cei mai buni prieteni ai mei și mereu voi ține legătura cu oamenii adevărați. Nu vreau în preajma mea oameni falși, care mă vorbesc pe la spate etc.
Te simți invidiat?
Unii mă invidiază. Vor să fie în locul meu și este normal că oricine care face sport de performanță să-și dorească să fie sus. Dar unii nu înțeleg cât de mult muncesc. Și eu poate invidiez și îmi doresc alte lucruri pe care alții le au, dar vreau să am satisfacția că am realizat totul prin forțele proprii. Multă lume crede că am ajuns la acest nivel din întâmplare, dar vă spun sincer că este foarte multă muncă în spate.
Cum împaci școala cu sportul?
Încerc să le combin cât mai bine. Profesorii mă plac, mă susțin și mă înțeleg.
Instagram sau Facebook?
Insta, clar. Facebook-ul se duce ușor-ușor.
Ai vreun procedeu baschetbalistic preferat?
Da, slam-dunkul. Mai nou, îmi place să arunc de la trei puncte. Mă antrenez pentru asta și încep să am procentaje din ce în ce mai bune.
Ce calități ai îmbunătăți la tine?
Viteza de execuție, explozia și agilitatea. În plus aruncarea.
Dacă i-am întreba pe colegii de la Știința ce admiră la tine, ce crezi că ți-ar spune?
Forța. Și-aici am un alt mesaj pentru Marian Cochela. Să nu îi mai fie frică la antrenamente. Vreau să scape de frica asta! Încerc să-i dau acum niște sfaturi utile.
Unde te vezi peste cinci ani?
La o echipă foarte tare din Europa. Am chestia asta în mine. Efectiv, simt asta.
Cum te relaxezi?
Nu îmi place să lenevesc în pat. Prefer să mă uit la un film, să mă văd cu prietenii sau să merg la piscină. Când sunt obosit asta fac cel mai des. Mă relaxează foarte tare.
La final, un mesaj pentru puștii din România care vor să îți calce pe urme?
Să muncească foarte mult. Fără muncă nu poți face nimic! Aceasta contează cel mai mult. Și să aibă grijă la oamenii din jur. Din fericire, eu am un anturaj foarte bun și acest lucru mă ajută foarte mult.
Carte de vizită:
Nume: Ștefan Iulian Grasu
Data nașterii: 16.02.2003
Zodia: Vărsător
Înălțime: 1,99 m
Greutate: 115 kg
Post: 3-4
Jucător preferat: Zion Williamson – Duke University
Cu cine i-ar plăcea să ia cina: LeBron James
Echipe la care a activat: Baller, Știința București, Dinamo Știința București și echipa națională de juniori.
Cele mai multe puncte marcate într-un meci la U13: 88 de puncte (n.a. probabil record național).
Despre naționala României: În orice echipă aș fi, visez mereu la echipa națională. Acolo ești mereu înconjurat de prietenii tăi. Este altă atmosferă. Ai o perioadă foarte scurtă la dispoziție în care să devii cea mai bună versiune a ta. Cred că în următorii cinci ani ne vom califica la EuroBasket.
Acest articol este proprietatea DinVestiar și nu se poate prelua integral sau parțial fără acordul scris al publicației.
Credite foto: fiba.basketball
