Din Vestiar
  • Home
  • Misiune
  • Povesti din vestiar
  • Galerii Foto
  • Sustinem
  • Contact

Când nu ți-e foame de fotbal

Facebook
Feb 20 2018 quotes

Gabi Torje „i-a rupt” coloana lui Găman

Valerică Găman
Autor: Edward Stanescu

Știți nesimțirea aia crasă când stai și dormi și încasezi la final de lună 20.000 de euro? Stați liniștiți, nici eu nu o știu, dar poate să ne-o explice imperialul Găman. Valerică Găman de la FCSB. (Apropo, despre etimologia acestui nume o să vă povestesc în alt articol. O fi vreo traumă din liceu…. Delia Pârvu, buna mea colegă, sigur înțelege ce scriu acum și zâmbește larg). Revin la Găman, la acest Sergio Ramos al nostru în mizerie.

N-am idee de ce, dar nu mi-a plăcut niciodată băiatul ăsta din Oltenia. Probabil că nici nu aș fi scris despre el, dacă nu ne aducea azi aminte de el Cristian Geambașu, senior editor la Gazeta Sporturilor. Într-un editorial foarte fain, omu’ cu condeiul din redacția Gazetei îl face praf. Și pe bună dreptate.

Am văzut foarte puțin din derby-ul Dinamo -FCSB, însă am văzut exact cât trebuie.

Gabi Torje „i-a rupt” coloana lui Găman.  Acesta era cel mai indicat titlu pentru un ziar care se respectă. Firavul mijlocaș al câinilor i-a fracturat coloana cu driblinguri năucitoare din care comodul Găman cu siguranță n-a înțeles nimic. De ce? Pentru că 20.000 de euro pe lună, atât cât are salariu fundașul FCSB-ului, vin prea ușor. Iar băieții aia din management, au doar titlul acesta pentru că nu se pricep la nimic. Ce să mai vorbim de măsurare, evaluarea performanțelor, motivare etc.

Bun venit în România, Gabi Torje! Sunt sigur că vei mai întâlni mulți indolenți precum Valerică Găman în scurta ta ședere prin România.

PS: Pentru cei care au pierdut golul și ca să înțeleagă mai bine la ce mă refer, atașez faza golului de 2-0 pentru Dinamo.

 

 

SPUNE-TI PAREREA

Nici o opinie

Promotii

  • bucatarie la comanda Mobella Mobila la comanda de la Mobella
  • continut pentru site la comanda Continut pentru site – La comanda
  • Mobila vestiar Din Vestiar face vestiare
  • Bucatarie positano cu fronturi de lemn masiv. Promotie – Bucatarii la comanda
  • old-print-machine Tipografia Help Service – Promotie tipizate si carti de vizita

ARTICOLE RECENTE

  • Poli Bike Challenge 2023 POLI BIKE CHALLENGE Timișoara editia 2023
  • Alexandru Olah in actiune Alexandru Olah: „Ne dorim foarte tare să câștigăm și în Albania!”
  • Poli Visner și Horațiu Giorgiu la un derby Dinamo - Steaua. Poli Visner a plecat dintre noi. Baschetul romanesc mai sarac.
  • Handbal masculin Romania - Kosovo (19) Galerie foto handbal: Romania vs. Kosovo (25-30)
  • saritori cu schiurile Cei mai buni saritori cu schiurile au fost la Rasnov

Newsletter

DinVestiar

CATEGORII

  • Advertoriale
  • Baschet
  • Din vestiarul inimii
  • Fotbal
  • Promotii
  • Revista presei sportive
  • Sportivi din Romania
  • Uncategorized

ARTICOLE RECENTE

  • POLI BIKE CHALLENGE Timișoara editia 2023
  • Alexandru Olah: „Ne dorim foarte tare să câștigăm și în Albania!”
  • Poli Visner a plecat dintre noi. Baschetul romanesc mai sarac.
  • Galerie foto handbal: Romania vs. Kosovo (25-30)
  • Cei mai buni saritori cu schiurile au fost la Rasnov

Contact

Suntem la antrenament ... contact@nulldinvestiar.ro
DinVestiar.ro 2013-2016. All rights reserved.
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor. Reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al www.dinvestiar.ro